Romy Schneider, iubirea vieții lui Alain Delon. „Ea a fost viața mea, a fost a mea. Știu că mă așteaptă”

„Romy este dragostea vieții mele”, spunea Alain Delon, o legendă a cinematografiei universale, despre actrița austriacă Romy Schneider, care s-a stins din viață la doar 43 de ani. A fost găsită moartă în apartamentul său din Paris la 29 mai 1982, în urma unui stop cardiac cauzat, aveau să declare medicii, de o operație la rinichi pe care o suferise cu câteva luni înainte.

Povestea de dragoste dintre Romy Schneider și Alain Delon a durat cinci ani, fiind adesea amintită ca una dintre cele mai emoționante și pasionale povești de dragoste din istoria filmului. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în aeroportul Orly în 1958, cu puțin timp înainte de a începe filmările pentru primul lor film împreună, romanța Christine în regia lui Pierre Gaspard-Huit.

• Larry Clark, figură venerată în explorarea subculturilor tinerilor
• Atletul care a spart bariera de gen: Zdeněk Koubek

„Atunci când am agățat rochia lui Romy în cabina mea, am simțit că timpul a dispărut și în orice moment ea ar putea ieși din culise”. (Alain Delon)

Chimia lor de pe ecran s-a transpus imediat în realitate, colaborarea din filmul lui Gaspard-Huit înflorind într-o relație romantică care avea să le domine viața timp de mai mulți ani. Ambii actori se aflau în momente cruciale ale carierei lor; Delon devenea un personaj principal în cinematografia franceză, în timp ce Schneider era deja un star consacrat, cu o reputație internațională în creștere.

Îndrăgostită iremediabil, Romy Schneider a părăsit Germania pentru a i se alătura iubitului ei Alain Delon, la Paris, cei doi anunțându-și logodna în 1959. Schneider a decis să locuiască și să lucreze în Franța, câștigând încet interesul unor regizori de film precum Orson Welles pentru The Trial (1962), bazat pe „Procesul” lui Franz Kafka. De asemenea, Delon i-a făcut cunoștință cu Luchino Visconti, regizor și scenarist italian de film și de teatru, sub conducerea lui Visconti, Romy jucând la Théâtre Moderne rolul Annabella (iar Delon rolul Giovanni) în piesa de teatru a lui John Ford ‘Tis Pity She’s a Whore (1961) și în filmul Boccaccio ’70 (segment: „The Job”). În 1962, Schneider a jucat rolul Annei în producția lui Sacha Pitoëff a piesei lui Cehov Pescărușul, tot la Théâtre Moderne.

În timpul relației lor de cinci ani, Schneider și Delon au fost întruchiparea glamourului și a rafinamentului. Erau adesea văzuți la evenimente de profil înalt, uimind publicul cu frumusețea și carisma lor. Cu toate acestea, relația nu a fost lipsită de provocări. Presiunile carierelor pe care le aveau amândoi, combinate cu personalitățile lor puternice, au dus la ciocniri frecvente.

Schneider și Delon au decis să se despartă în 1963, deși au rămas prieteni apropiați pe viață, continuând să lucreze împreună în filme precum La Piscine (Piscina, 1968), care i-a revitalizat cariera, și Asasinarea lui Troțki (1972).

„Alain a plecat pentru că Romy l-a făcut vulnerabil”, declara Olga Horst, „Mama Olga”, agentul lui Delon, și una dintre cele mai importante femei din viața actorului. „Era prea inteligentă, prea complicată, prea frumoasă pentru el. Pe lângă asta, exista și familia ei, care era mereu împotrivă, dar și presa. S-a căsătorit cu Nathalie doar pentru că Nathalie era foarte ascultătoare, supusă. Întotdeauna a iubit-o pe Romy, uneori ascundea lucrul ăsta, dar întotdeauna a iubit-o. Se certau mult, se răneau prea mult, dar poate că dacă nu s-ar fi despărțit în fața lumii s-ar fi împăcat, așa cum au făcut întotdeauna. Erau de fapt cel mai frumos cuplu pe care l-am văzut vreodată”.

Se pare că în timpul căsniciei sale, Alain Delon i-ar fi spus unui prieten: „atunci când m-am căsătorit cu Nathalie, a trebuit mereu să o mint și să o înșel. Nu pot fi căsătorit cu ea, trebuie să am cel puțin șase femei”. „Cu Nathalie nici măcar nu aveam despre ce să vorbim”. De asemenea, Nathalie va dezvălui mai târziu în interviuri că scurta lor căsnicie a fost adesea atinsă de dragostea lui Alain și de amintirile lui Romy, și că a existat întotdeauna această umbră de tristețe, care era pentru Romy.

„La Piscine este dureros pentru mine. Știu scenariul pe de rost. Pot să recitesc fiecare cuvânt până la scena în care aud că Romy îmi spune din nou Te iubesc. Romy, iubirea vieții mele, a murit de 35 de ani. Nu-mi vine să cred”. (Alain Delon).

„Dragostea adevărată nu-ți dă niciodată drumul la mână și îți amintește permanent. Te lovește direct în inimă, la cotitura unui gând sau a unei amintiri, îți străbate pielea ca un fior. Cu blândețe sau violență, întotdeauna în tandrețe și melancolie. Romy trăiește în mine, cu mine, chiar lângă mine. Am crescut împreună, ne-am iubit nebunește, excesiv, peste măsură. Fisurile, rănile, pasiunea, arta noastră ne-au unit, ne-au și despărțit, însă nu ne-am părăsit niciodată. Eram din aceeași rasă, amândouă sculptate în marmură moale sau dură, în funcție de moment sau de încercare. Romy avea pentru ea ardoarea, sensibilitatea, această frumusețe incredibilă și împotriva ei suferințe, abisuri, umbre tenace… Ea a fost viața mea, a fost a mea. Știu că mă așteaptă.” (Alain Delon într-o prefață a cărții Romy, scrisă David Lelait Helo, 2017).

Romy Schneider, născută Rosemarie Magdalena Albach la 23 septembrie 1938, la Viena, Austria, provine dintr-o familie profund înrădăcinată în artele spectacolului. Tatăl ei, Wolf Albach-Retty, a fost un actor important la Volkstheater din Viena, în timp ce mama ei, Magda Schneider, a jucat în numeroase filme muzicale în Germania. Educația lui Schneider a fost marcată de despărțirea părinților, în 1945, când Romy era încă mică. Crescută în principal de bunicii ei în Schönau am Königssee, Schneider a dezvoltat un interes timpuriu pentru actorie și arte. Și-a făcut debutul în film la vârsta de 15 ani cu „When the White Lilacs Bloom Again” (1953), creditată ca Romy Schneider-Albach. Însă rolul care a marcat-o a venit doi ani mai târziu, când a interpretat-o pe împărăteasa Elisabeta a Austriei în trilogia romantică „Sissi” (1955), devenită extrem de populară în întreaga Europă. Rolul a consacrat-o și a condus la două continuări: „Sissi – Tânăra împărăteasă” (1956) și „Sissi – Anii fatidici ai unei împărătese” (1957).

După ce și-a dobândit faima prin filmele „Sissi”, Schneider a căutat să scape de tipizarea asociată personajului său. S-a mutat în Franța, în principal datorită relației de iubire pe care o avea cu Alain Delon, și a început să colaboreze cu regizori renumiți precum Luchino Visconti și Orson Welles, printre filmele notabile din această perioadă numărându-se „The Trial” (1962) și „Boccaccio ’70” (1962).

De-a lungul anilor 1970, Romy Schneider a continuat să lucreze prolific în Franța. A jucat în mai multe filme aclamate de critici, regizate de Claude Sautet, printre care „The Things of Life” (1970) și „That Most Important Thing: Love” (1974), pentru care a câștigat primul său premiu César pentru cea mai bună actriță. A primit un al doilea César pentru „A Simple Story” (1978).

Romy Schneider a fost căsătorită de două ori, prima dată cu actorul și regizorul german Harry Meyen, între anii 1966 – 1975, după divorțul de acesta intrând într-un mariaj de șase ani cu scriitorul francez Daniel Basini. Schneider și primul ei soț, Harry Meyen, au avut împreună un copil, David Christopher născut în 1966 și decedat la doar 14 ani, la 5 iulie 1981, în urma unui teribil accident. Incidentul a avut loc când copilul a încercat să escaladeze un gard cu țepi la casa părinților tatălui său vitreg din Paris. Dezechilibrându-se, David a căzut, perforându-și artera femurală, ceea ce a dus la moartea sa prematură. Această pierdere devastatoare a afectat-o profund pe Romy Schneider, contribuind la lupta actriței cu depresia și abuzul de substanțe în anii care au urmat. Schneider a mai avut un copil, rezultat din cea de-a doua căsătorie. Sarah Biasini, născută la 21 iulie 1977, este o actriță franceză, cunoscută pentru „Blind Test” (2010), „Julie, chevalier de Maupin” (2004) și „Recon: A Filmmaker’s Quest” (2012).

La 29 mai 1982, Romy Schneider a fost găsită moartă în apartamentul ei din Paris, în urma unui stop cardiac atribuit complicațiilor legate de problemele de sănătate anterioare.

„Te privesc cum dormi. Sunt cu tine, lângă patul tău. Porți o tunică lungă neagră și broderii roșii pe corset. Sunt flori, cred, dar nu mă uit la ele. Îți voi spune adio, cel mai lung adio, Puppelé al meu. Așa îți spuneam eu. În germană însemna păpușică. Nu mă uit la flori, ci la chipul tău și mă gândesc că ești frumoasă, și niciodată, poate niciodată nu ai fost atât de frumoasă. Mă mai gândesc că e prima dată în viața mea – și a ta – când te văd calmă și liniștită. Ești atât de liniștită, ești atât de fină , cât de frumoasă ești. Parcă o mână, ți-a șters ușor de pe față toate tensiunile, toate neliniștile de nefericire. (…) Ne-am iubit fără cuvinte, la început. Ne-am uitat și am râs. Puppelé … Și eu eram bunicul. După câteva luni, încă nu vorbeam germana, dar tu vorbeai atât de bine franceza și am jucat pe scena teatrului, în Franța. Visconti a fost cel care a pus în scenă. Ne-a spus că semănăm și aveam, între sprâncene, același V care încrețea furia, frica de viață și anxietatea. L-a numit V-ul lui Rembrandt pentru că, spunea el, acest pictor avea V pe autoportretele sale. Mă uit la tine cum dormi. V-ul lui Rembrandt este șters… Nu te mai temi. Nu îți mai este frică. (…) Te odihnești.

(…)Am trăit mai mult de cinci ani, unul lângă celălalt. Tu cu mine. Eu cu tine. Împreună. Apoi viața… Viața noastră, care nu e treaba nimănui, ne-a despărțit. Dar ne-am reunit adesea. În 1968, a fost Piscina. Ne-am regăsit la muncă. Am plecat să te caut în Germania. L-am întâlnit pe David, fiul tău (…)”.

(…)Te privesc cum dormi. Sunt din nou singur. M-ai iubit. Te-am iubit și eu. Am făcut din tine o franțuzoaică, un star francez. De asta, da, mă simt responsabil. Și această țară pe care ai iubit-o, de dragul meu, a devenit a ta. Franța. Așa că, Wolfie a decis – Lawrence și i-a spus că tu ai vrut-o – că vei rămâne aici și că trebuie să te odihnești pentru totdeauna în țara Franței. Unde, în câteva zile, fiul tău, David, ți se va alătura. Într-un sătuc în care tocmai primiseși cheile unei case. Acolo, ai vrut să trăiești lângă Lawrence, lângă Sarah, fiica ta. Acolo, vei dormi pentru totdeauna. În Franța. Mai aproape de casă, mai aproape de mine”.

(…) Puppelé a mea (păpușica mea, mă uit la tine din nou și din nou. Vreau să-ți spun iar și iar că niciodată nu ai fost atât de frumoasă și de calmă. Odihnește-te. Eu sunt aici. Am învățat un pic de germană, cu tine. Ich liebe dich. Te iubesc. Te iubesc Puppelé a mea”. (Fragmente din scrisoarea de adio pe care i-a conceput-o Alain Delon iubitei sale trecute în neființă, actrița Romy Schneider)

Surse:

https://www.bloomsbury.com/uk/romy-schneider-9781501378829/

https://www.imdb.com/name/nm0002769/

https://www.britannica.com/biography/Romy-Schneider

Vă mai recomandăm să citiți și:

Alain Delon a trăit printre gangsteri și prostituate înainte să devină actor. „Vreau să fiu iubit așa cum mă iubesc eu pe mine”

Alain Delon, un simbol al cinematografiei franceze, a murit. Actorul avea 88 de ani

Averea de 200 de milioane de euro a lui Alain Delon, încredințată unui administrator

Alain Delon a suferit un accident cerebral